DESPRE CHEMAREA INITIATICA
|
PreaIubiti frati,
Chemarea divină ne face să căutăm, intr-un anume moment al trairii noastre pamantesti, o Cale, un drum , o poteca spirituală. Ne-am nascut acum cateva mii de ani din lumina divina, initiatica, pusa in ADN-ul nostru uman ca si promotor al preceptelor divine dupa care sa tindem toata viata noastra pamanteasca. Aceasta trecere si experienta este Viaţa omului, o trecere prin timp si spatiu ca si coordinate trasate ale terenului de joaca. Cateodata am impresia ca imi lipseste ceva, nu sunt complet. La intrebarea : Cine sunt ? Ce scop am si incotro ma indrept ? pusa insistent in constiinta si in sufletul meu mi-am dat seama ca ea este o reflectie a ceea ce au vazut protoparintii umanitatii, Adam si Eva, in gradina Edenului. Lumina initiatica, fata nemateriala a lui Dumnezeu Creatorul tuturor celor vazute si nevazute. Dezmint teoria empiristilor care spuneau ca omul, atunci cand se naste, este ca o tabula rasa în aşteptarea ideilor ce provin din experienţă. Primul impuls pe care il am este insasi convingerea din sufletul meu ca exista Arhitectul, Demiurgul Suprem, care ne-a creat si ne-a insufletit. Cea mai mare lupta a omului este insasi intoarcerea catre acea lumina diviva, initiatica, plantata in noi la creatie si perfectionarea continua care ne conduce catre lumea spirituala, nemateriala.  Datorita caderii noastre primordiale si a intunecarii “prosopon-ului” divin implantat de catre Dumnezeu in fiinta noastra am ajuns sclavii nevoilor si instinctelor de supravietuire. Suntem acum macinati de nevoile existentiale, ne-am trasat o linie orizontala si ne petrecem viata acolo in loc sa cautam progresul initiatic catre o scara verticala, definite de precepte juste si apropiate valorilor umane. Traim in acest secol 21 doar pentru a auzi, a gusta, a mirosi, a pipai, a vedea si ne este imposibil sa ne indreptam dincolo de ele catre partea spirituala, nemateriala, care este vesnica si ofera satisfactii dincolo de aceste perceptii senzoriale. Trăim conştient sau nu, visăm, luptăm într-un mod specific atunci când întâlnim un obstacol, ne plângem într-un mod sau altul nefericirile, ne bucurăm de tot ceea ce împlinim sau ne întristăm de tot ceea ce lăsăm neîmplinit. În general, conştient sau nu, prin tot ceea ce face, fiinţa umană caută să-şi afle rostul sau menirea, căutând, de regulă, cunoaşterea în exteriorul manifestat. Putini sunt cei care incep aceasta cautare din interiorul lor, care este divin prin insasi suflarea primita de la Creatorul sau. “Să vă dezbrăcaţi de vieţuirea voastră de mai înainte, de omul cel vechi, care se strică prin poftele amăgitoare, Şi să vă înnoiţi în duhul minţii voastre, Şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, cel după Dumnezeu, zidit întru dreptate şi în sfinţenia adevărului” EFESENI 4; cap. 22-24 Întrebările cu care orice fiinţă umană se poate confrunta la un anumit moment dat: cine sunt eu?, pentru ce m-am născut?, pentru ce trăiesc?, de unde vin?, ce se petrece cu mine după moarte?,vor primi răspuns ca urmare a alegerii unei cai spiritual autentice. Am stat acum cateva luni si citeam despre francmasonerie, rolul ei in societate, preceptele dupa care se ghideaza, misterele si aura conspirativa pusa in jurul ei. Toate gandurile imi erau amestecate si pline de incertitudine: Oare e bine sa fac pasul acesta? Oare asta e menirea mea? Ce fac acei oameni in spatele acelor usi? Au ei oare un scop bun? Oscilam in ganduri si in decizii asemenea unui profan ce se scalda in nevoile existentiale de la baza piramidei. Mi-am zis ca e ceva special de vreme ce acea chemare din launtrul meu persista si se manifesta fervent si imi spunea sa bat la usa aceea mare – Usa Templului Luminii – accesul catre calea initiatica. Chemarea este un proces de durata, ce poate avea si o viata de om, avand implicatiile unui examen prin care sufletul ajunge la cunoasterea deplina a menirii sale prin contopirea cu Arhitectul Suprem. Dumnezeu a creat şi susţine lumea din dragoste pentru om. De aceea, Dumnezeu nu rămâne totuşi pe deplin tăinuit şi ascuns, ci se descoperă oamenilor într-un mod deosebit, tainic. Această descoperire a lui Dumnezeu se mai numeşte revelaţie (αποκαλυψις; revelatio) sau o regasim in francmasonerie sub termenul de iluminare. Revelaţia dumnezeiască este deci descoperirea lui Dumnezeu–Iubire şi a lucrării Lui. Această descoperire se face fiinţelor raţionale, adică oamenilor, capabili şi însetaţi de ea. Primul act de revelaţie sau prima arătare a lui Dumnezeu s-a realizat prin crearea lumii şi a omului care încă de la început vorbea cu Dumnezeu, iar Dumnezeu i se arăta ca iubire, lumină şi viaţă. De aceea, omul fără revelaţie nu poate trăi pentru că viaţa, atât cea biologică, dar mai ales cea teologică nu este posibilă fără Dumnezeu care este „Domnul ce S-a arătat nouă” şi spre care omul este făcut să se îndrepte. Interesantă este legătura între viaţă-lumină-cunoaştere deasupra cărora este mila, harul şi iubirea lui Dumnezeu ce se revarsă continuu, ca dintr-un izvor asupra omului. Omul trebuie doar să se întoarcă spre Dumnezeu, Marele Arhitect, pentru a primi iubirea Lui. Omul este o oglindă a lui Dumnezeu. Dumnezeu se oglindeşte, se arată şi se vede în om,iar omul rămâne om, atâta timp cât rămâne orientat spre Dumnezeu. Chipul din oglindă dispare dacă obiectul sau subiectul oglindit nu mai stă în faţa oglinzii sau dacă oglinda se murdăreşte şi se întunecă; aşa se întâmplă şi cu omul. Însuşi termenul de om (αν-θρωπος) înseamnă „cel orientat spre cer, cel ce se uită în sus”. Deci omul este creat pentru a primi revelaţia sau initierea, pentru a vedea şi a vorbi cu Dumnezeu,pentru a primi darul Lui, iar „toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de sus este,pogorând de la Părintele luminilor” (Iacov 1:17). Este greu să vobesti si sa impartasesti altora stările şi sentimentele care se petrec în interiorul persoanei proprii în momentul iniţierii, dar la fel cum cifra trei are o mare importanţă masonică la fel şi experienţa iniţierii mele o pot împarţi în trei etape: camera de reflecţie, momentul în care dezlegat la ochi pentru prima dată şi vezi lumina templului cât şi cea dea treia, momentul încheierii. Reflectând asupra mesajelor care se află în camera de reflectie, realizezi că totul este trecător în viaţă cu excepţia întelepciunii care te insoteşte permanent până în ceasul morţii. Părăsind camera şi intrând în templu, se nasc stări pe parcusul calătoriilor care nu se pot relata în cuvinte deoarece sentimentele nu se explică ci se trăiesc. Cea de a doua etapă care la fel ca şi prima iţi relevă sentimente paradoxale de bucurie şi temere în acelaşi timp. În momentul când ţi-se indepărtează legământul de la ochi şi vezi toţi fraţii cu sabiile către tine şi primeşti mesajul “toţi fraţii vor sări pentru tine la greu, dar deasemenea toţi te vor ataca necontenit dacă vei trăda”, te face să reflectezi asupra importanţei cuvântului pe care îl dai prin jurământ şi promisiune, importanţa pe care o are cuvântul în viaţa oamenilor atât în viaţa masonică cât şi în viaţa profană. A treia etapă care iţi crează un sentiment deoasebit, este momentul încheierii, când toţi fraţii se adună în jurul tău şi te felicită, moment în care simpţi o împlinire interioară, că întradevăr ai realizat ceva deosebit prin renaşterea ta ca iniţiat, admis în această şcoală a oamenilor ce isi doresc progresul spiritual si elitist. “Eu cunosc o hora si mai frumoasa, hora in care sa se tina de mana toti pamantenii, si ortodocsi, si catolici, si armeni, si fara a se uita la deosebirea religiilor, pe care le poate judeca numai Dumnezeu, toti legati prin aceleasi drepturi si indatoriri, prin același interes, prin aceeași dragoste fata de tara, sa joace hora Romaniei unite si autonome.” M. Kogalniceanu Cu aceste cuvinte inchei tot ce am avut de spus si nu imi ramane decat sa va multumesc pentru intreaga voastra osteneala si deschidere. Mi-as dori ca in sufletele voastre sa ramana convingerea ca avem un scop comun: acela de a deveni mai buni! Sa ne ajute Bunul Dumnezeu si sa ne calauzeasca pasii in drumul initiatic pe care am pasit cu totii spre cunoasterea deplina a planului sau divin si contopirea cu marea Lumina universala.
Cu Tripla Arcolada Fraterna, Am zis !
|